1. E veacul cel din urmă, prigoana e în toi,
Vrăjmașul ne-asuprește prin poftele din noi;
Nu trupul nostru moare-n vreun fel martirizat,
Ci sufletul se pierde de nu-i păstrat curat.

R: Sunt vremuri tot mai grele când mulți am obosit
Căci lupta este mare, iar valul e cumplit,
Dar vino, Tu, Isuse, și printre noi rămâi
Inundă-ne cu harul și dragostea dintâi.

2. E veacul cel din urmă când nesiliți murim
Căci noi prin necredinţă pe Domnul părăsim
N-a biruit vrăjmașul creștinii prin torturi,
Dar i-a legat de pofte, de patimi și urâciuni. .

3. E veacul cel din urmă, creștinii nu mai mor
Persecutați de oameni pentru credința lor,
Ci vremurile-s grele căci lupta s-a schimbat
S-a înmulțit păcatul si mulți s-au întinat.

4. E veacul cel din urmă, iar cei ce vin sunt scriși
Cei netrimiși de Domnul ce-și zic ca sunt trimiși;
Când adunări sunt goale, sau pline... da'n zadar
Căci nu-i acolo Duhul, nici adevăr, nici har.

R: Sunt vremuri tot mai grele... uscate primăveri,
Nu-s ape, nici izvoare, nici ploi pe nicăieri;
Dar fă din noi, Isuse, o oază prin pustii,
Un Gosen al iubirii, lumină să ne fii.